E o întrebare pe care ne-o punem multe dintre noi, recunosc. Și cred că e normal, mai ales că în jur circulă atâtea informații, unele adevărate, altele, din păcate, doar zvonuri. De-a lungul anilor, am vorbit cu multe femei despre subiectul ăsta, și am văzut că frica e, de cele mai multe ori, cea mai mare barieră. Ne e frică de diagnostic, ne e frică de procedură, și, la urma urmei, ne e frică de ideea de risc.
Adevărul e că, atunci când vine vorba de sănătate, nu există risc zero. Dar asta nu înseamnă că trebuie să evităm controalele. Dimpotrivă. Cred că secretul e să înțelegi exact ce se întâmplă, să știi la ce să te aștepți, și să pui în balanță beneficiile uriașe pe care le aduc aceste investigații cu acele riscuri minuscule, aproape teoretice. Hai să luăm pe rând cele mai comune metode de imagistică a sânului și să le despicăm un pic în patru.
Mamografia
Mamografia. Asta e, probabil, cea mai cunoscută și, în același timp, cea mai temută procedură. Și parcă văd deja întrebarea: „Da, dar ce cu radiațiile?” E o preocupare cât se poate de justificată. Nimeni nu vrea să se expună la radiații inutile.
Ce e important de știut e că doza de radiații primită la o mamografie e extrem de mică, comparabilă cu expunerea la radiații pe care o avem în mod natural, zilnic. Să zicem că e ca și cum ai face o călătorie lungă cu avionul. Doza e calculată să fie minimă, dar suficientă pentru a obține o imagine clară. Tehnologia a avansat enorm. Mamografiile digitale de azi sunt mult mai sigure și mai eficiente decât cele de acum 20 de ani.
Un alt „risc” pe care-l invocă unii e „presiunea”. Da, e adevărat, nu e o procedură confortabilă. Sânul e presat între două plăci. Dar gândește-te, e o chestiune de câteva secunde, maxim.
Disconfortul e de scurtă durată și e absolut necesar pentru a obține o imagine de calitate, fără artefacte, care ar putea masca un nodul mic. Riscul de a nu detecta o problemă la timp din cauza unei imagini neclare e infinit mai mare decât disconfortul creat de presiune. E un compromis mic pentru o informație vitală.
Mai e și riscul rezultatelor „fals pozitive”. Adică, mamografia arată ceva suspect, se intră în panică, se fac investigații suplimentare, doar pentru a descoperi că a fost o alarmă falsă. E frustrant, e stresant, dar din nou, e o parte a procesului. Un specialist preferă de o mie de ori să investigheze ceva ce pare suspect decât să rateze un diagnostic. Falsa alarmă e un preț mic pentru a nu rata un cancer. Pe de altă parte, există și „fals negativ”, adică atunci când mamografia nu detectează o problemă. Asta se întâmplă mai ales la femeile cu sâni denși, unde țesutul glandular poate masca un nodul. De aceea, mamografia se combină adesea cu ecografia.
Ecografia mamară
Aici, riscurile sunt aproape inexistente. Ecografia folosește unde sonore de înaltă frecvență, nu radiații. E complet non-invazivă și nedureroasă. Gândește-te la o ecografie de sarcină. E cam același principiu. E ca și cum medicul ar „vedea” prin piele, ghidat de un gel și de o sondă. Riscul major la ecografie, dacă-i putem spune așa, e legat mai degrabă de limitările metodei.
Ecografia este fantastică pentru a face diferența între un chist plin cu lichid și un nodul solid. Este excelentă pentru sânii tineri și denși. Dar nu poate „vedea” microcalcificările, acele punctulețe mici de calciu care pot fi un semn precoce de cancer.
Asta e treaba mamografiei. Aici intră în joc complementaritatea. Cele două metode se completează. Nu sunt concurente. Un medic bun va folosi ambele, atunci când e cazul, pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai completă.
RMN-ul mamar
Asta e investigația „de lux”, să-i spunem așa. Se folosește de un câmp magnetic puternic și de unde radio pentru a crea imagini detaliate. Nici aici nu sunt radiații. E o metodă extrem de sensibilă, adesea folosită pentru femeile cu risc ridicat de cancer mamar, cu implanturi mamare, sau atunci când alte metode nu au fost concludente. Dar are și ea „riscurile” ei.
Nu riscuri medicale propriu-zise, ci mai degrabă neplăceri sau inconveniente. În primul rând, RMN-ul durează mai mult, poate fi zgomotos, și pentru unele persoane, ideea de a sta într-un tub închis poate fi claustrofobă. În al doilea rând, RMN-ul se face de obicei cu o substanță de contrast, care se injectează într-o venă.
Chiar dacă e rară, există o mică șansă de reacție alergică la substanța respectivă. De aceea, se cere o anamneză completă înainte. RMN-ul e și el predispus la rezultate „fals pozitive”, pentru că e atât de sensibil încât poate detecta orice mică modificare, care în cele din urmă se dovedește a fi benignă. E o investigație scumpă și complicată, așa că nu se face „ca să fie”, ci doar atunci când e cu adevărat nevoie.
Biopsia
Acum ajungem la capitolul „ce se întâmplă dacă…”. Dacă mamografia și ecografia arată ceva suspect, pasul următor e o biopsie. Asta înseamnă recoltarea unei mici mostre de țesut pentru a fi analizată la microscop. Poate fi ghidată prin ecografie sau prin mamografie (stereotaxie). Ideea de „biopsie” sună terifiant. Știu. Dar e o procedură relativ simplă, adesea minim invazivă, care se face cu anestezie locală.
Gândește-te la o simplă injecție. Riscurile sunt minime: o mică vânătăie, o durere ușoară, sau, foarte rar, o mică infecție. Beneficiul e incomparabil mai mare: un diagnostic de certitudine. Asta e singura modalitate prin care se poate ști cu siguranță dacă o leziune e benignă sau malignă. Orice altă investigație este, la urma urmei, doar o bănuială, o pistă, o informație. Biopsia e verdictul.
O privire de ansamblu
Deci, care-i concluzia? Riscuri există, dar sunt ele suficient de mari încât să justificăm evitarea unui control? Eu zic că nu. Ba dimpotrivă. Când pui pe un taler al balanței riscul minuscul de la radiații (mamografie) sau de la o substanță de contrast (RMN) și pe celălalt taler, șansa uriașă de a descoperi un cancer în stadiu incipient, balanța se înclină clar spre a face investigațiile.
O să-ți spun ceva din experiență. De multe ori, cel mai mare risc e ignoranța și amânarea. „Mai merg la anul”, „nu am timp”, „mi-e frică să nu-mi găsească ceva”. Când vine vorba de sănătatea sânilor, timpul e esențial. Un cancer descoperit la timp este, în cele mai multe cazuri, vindecabil. Cu cât se amână diagnosticul, cu atât tratamentul devine mai agresiv și mai complicat.
Așadar, riscurile imagisticii sânului sunt, în mare, teoretice, minuscule, și perfect controlabile. Ele pălesc în fața beneficiilor. Asta e esența a ceea ce înseamnă senologie imagistică. E o ramură a medicinei care a evoluat tocmai pentru a oferi femeilor cele mai sigure și eficiente instrumente de diagnostic.
Cred că cel mai important lucru pe care îl putem face e să ne informăm corect, să nu ne mai lăsăm ghidate de frică și de mituri. Și să vorbim deschis. Să ne încurajăm prietenele, mamele, surorile să meargă la control. Pentru că, până la urmă, sănătatea noastră e cel mai de preț bun. Și merită să facem tot ce ne stă în putință pentru a o păstra.
